Single post

Conf. dr. Călin Molnar: „Secțiunea de interdisciplinaritate este de mult timp așteptată de către corpul medical”

Conf.-dr.-Calin-MolnarLocul chirurgiei în hemoragia digestivă superioară variceală din urgență – cine, când, cum? Aceasta este tema pe care a abordat-o conf. dr. Călin Molnar în cadrul ediției din acest an a Conferinței de Cardiol ogie cu Participare Internațională. Despre ediția din acest an, noutăți și tema abordată ne vorbește într-un interviu.

Reporter: Ne aflăm la ediția cu numărul 15 a Conferinței de Cardiologie cu Participare Internțională, iar în acest an există, în premieră, o secțiune dedicată interdisciplinarității în cardiologie. Care este opinia dumneavoastră despre acest segment?
Călin Molnar: Realizarea unei conferințe de cardiologie în care există un segment aparte adresat interdisciplinarității este, în opinia mea, benefică și de mult timp așteptată de către corpul medical. Consider că integrarea noțiunilor din diverse specialități vizând aparatul cardiovascular și bolile aparatului cardiovascular sunt benefice, în primul rând, pentru bolnav și doar în plan secund pentru medicii care tratează acești pacienți. Cred că omul trebuie privit ca un întreg și din acest punct de vedere cred că începând de la anamneză, adică de la primul contact cu bolnavul și până la prescrierea unei rețete sau a unui tratament, colaborarea interdisciplinară este decisivă.

Rep.: Câteva cuvinte despre sesiunea pe care ați moderat-o…

C.M.: Prima sesiune pe care am avut plăcerea să o moderez alături de domnul profesor Imre Benedek a reliefat o serie de aspecte legate de patologia infecțioasă, patologia neonatală și intranatală și o serie de aspecte morfopatologice sau anatomopatologice și medico-legale în care specialiști din domeniu au prezentat aspecte concrete întâlnite în practica medicală. La această secțiune, mi-a plăcut că în fiecare dintre prezentatori se regăsea un medic și nu un om de știință.

 

Rep.: Care este tema pe care o veți aborda în cadrul conferinței din acest an?
C.M.:Eu m-am gândit că este nepotrivit ca un chirurg generalist să vorbească despre hipertensiune arterială, despre afecțiuni valvulare cardiace sau despre probleme de fiziologie și fiziopatologia miocardului. De aceea, am ales o boală a venelor, adică a sistemului venos portal, care a fost și rămâne una din marile mele iubiri. De altfel, și doctoratul l-am elaborat în acest sens și am avut șansa să fac parte dintr-un colectiv în
care chirurgia hipertensiunii portale rămâne o problemă de actualitate și care ridică, de fapt, pe un piedestal chirurgia din Târgu-Mureș.

powered by jjWebDev
Shares
by jjWebDev